duminică, 13 aprilie 2014

CRONICA UNEI VICTORII ANUNȚATE


   Chiar și pesimistul din mine a prezis, după meciul de la Cluj, o victorie în confruntarea cu ”teutonii” din Mediaș. Toți confrații din presa scrisă, începând cu Dragoș Trestioreanu și încheind cu Adrian Făgărășanu m-au bătut încurajator pe umăr și, chiar dojenitor către mine, au dat ca certă victoria petroliștilor. Nu mai zic de Răzvan Lucescu care, sigur pe el,  de pe sticla ecranelor TV, transmitea același mesaj: în meciul cu Gazul, victoria!
   Dar parcă poți fi sigur de ceva în fotbalul de azi! Cu o zi în urmă, Steaua se lăuda ca dă 20 (!) de goluri lui Vaslui și, când colo, a luat-o cu 1 la zero. Exemplele vin și din sfere mai înalte, la Madrid, ”plăpumarii”, în pofida pronosticurilor,  au scos galactica Barcelona din cursa pentru euro cupa campioanelor.
   Și uite așa, a trebuit să vin la meciul lupilor cu două ”dive” mai puțin dorite, incertitudinea și neîncrederea, care s-au cuibărit frumușel, ca la Toma Necredinciosul, în sufletul meu pătimaș de iubitor pe viață a lui Petrolul Ploiești.
  Aghiuță a stat și el pe-aproape și, preț de vreo 30 de minute din primul mitan, a tot servit cu faze contradictorii cele două sentimente pesimiste avute de subsemnatul la purtător. 
   Petrolul a avut același început de meci, stereotip, cu pase în lateral sau înapoi, ezitant când a venit vorba de lansarea vârfului Camara. E drept că oaspeții au stat în apărare precum teutonii în cetatea întărită a Mediașului, ba mai mult, de prin min 20 au început să șarjeze vârtos spre poarta lui Pecanha dând senzația că vor să repete istoria din tur când, fără merit, ne caftiseră. Apărarea lupilor, cea mai bună din actualul campionat, și-a apărat renumele, Hoban și Manasse dejucând toate planurile ofensive ale medieșenilor.
                     Noii oameni de gol ai Petrolului                     
   Încet, încet, tripleta mijlocașilor ofensivi de la Petrolul începe însă să-și facă simțită prezența, Teixeira, Albin și Walter preiau inițiativa și, cu driblinguri în viteză purtate spre poarta lui Pleșca, își proclamă superioritatea tehnică în fața medieșenilor. Mai mult, în ciuda unor opinii ”răsuflate” venite la adresa jocului defensiv a lui Răzvan Lucescu, din apărare, Hoban și Guilherme participă viguros la efortul ofensiv al Petrolului.
  E minutul 25, tribunele freamătă și peluza galeriei cântă din toți rărunchii, lupii sunt asmuțiți!
 Albin trimite la rădăcina barei și înscrie al 6-a gol stagionar  
 Depășiți, jucătorii Gazul încep să ”ciupească” pe la glezne în stilul lor caracteristic cu intenția clară de a fragmenta, de a rupe jocul din ce în ce mai bun al ”republicanilor”. În min 35 fază fixă în laterala stângă a careului de 16 al medieșenilor. Execută magistral Teixeira, la semiînălțime, Albin plonjează la întâlnirea cu mingea, aproape de firul ierbii și reia imparabil la colțul lung: GOOOOOOOL Petrolul!
  Răsuflu pe jumătate ușurat și până la pauză nu mai am nici o conversație cu însoțitoarele mele nedorite,  incertitudinea și neîncrederea.
   De la cabine lupii vin cu aceeași poftă de joc, își domină adversarul care însă e departe de a renunța. În min 58 fază de mare spectacol cu tripleta mijlocașilor ploieșteni în prim plan a căror combinație se încheie cu centrarea lui Teixeira, la bara a 2 – a, Walter face stop pe piept și șutează din voleu dar Pleșca respinge în corner. Același Walter execută scurt până la Teixeira, din nou centrare impecabilă a acestuia și, din mijlocul careului, căpitanul Sony Mustivar se înalță și reia în plasă: 2 - 0!
           Nedreptățit de arbitru, Sony pentru noi e cool           
Aghiuță nu doarme, își bagă imediat coada în mâna arbitrului care excesiv de ”corect”  îi arată al doilea galben lui Mustivar. Eliminare la Petrolul. Motivul? Sony s-a bucurat prea mult și, în euforia golului, și-a pus tricoul în cap. Bag seama ca Drogba ar trebui eliminat tot la două jocuri...
  Asta e, parcă nu e joc fără eliminare și dacă nu e eliminare, e autogol... De data asta totul s-a terminat cu bine, victoria mult așteptată a venit la finalul celor 90 de minute, chiar dacă medieșenii, în superioritate, au mai răbufnit de câteva ori. Și încă o constatare, Camara nu a confirmat... și, când nu ai atacanți (de ce oare?), dai goluri cu mijlocașii, lucru pe care lupii l-au reușit.

   Petrolul și-a luat revanșa, victoria anunțată s-a adeverit. (Ce le mai știu unii pe toate!)
 Concluzia de final? Petrolul a arătat poftă de joc, a arătat superioritate tehnică, a arătat viziune tactică, a arătat moral și atitudine pozitivă și a arătat, până la urmă, un joc bun. Toate astea mă fac încrezător pentru returul din Cupă cu Astra.

  Hai Petrolul, încă odată Cupa la Ploiești!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu